Jurnale de prin presă ...

Fotografiile

 

    Artistul fotograf Ionuț Jarca consideră că „fotografiile, creațiile artistice nu se exprimă în procente. Ar fi o strivire a corolei de minuni a lumii”, opinează acesta.
    Pasionat de fotografie încă din adolescență, înzestrat cu talent, foarte muncitor și perseverent din fire, Ionuț Jarca s-a făcut rapid remarcat în lumea fotografiei din România, dar și în cea internațională. În ultimele două luni, creațiile sale artistice au ajuns să fie publicate de 11 ori în cea mai importantă galerie fotografică din lume – 1 x.com.
    Tot din noiembrie 2020, de când a decis să își trimită lucrările la concursuri, expoziții și saloane de fotografie, a obținut trei premii: locurile II, III și mențiune la concursuri desfășurate de sau sub patronajul celor mai prestigioase organizații de fotografie din lume: Photographic Society of America (PSA), Federația Internațională de Artă Fotografică (FIAP) sau Global Photographyc Union (GPU) etc.

Totodată, în anul 2020, s-a bucurat de 20 de acceptări la saloane internaționale de artă fotografică, patronate de PSA. În plus, două dintre imaginile sale au fost trimise la concursul care a plasat Clubul Fotografic „Varadinum” din Oradea pe locul 12 în lume, într-un top organizat de FIAP. Una dintre imagini a fost și acceptată, obținând un punctaj mare printre artiștii care au trimis fotografii.

    Energic și plin de charismă, nu e de mirare că numele lui Ionuț Jarca începe, încet și sigur, să fie cunoscut și în afara țării, mulțumită talentului său, dar și a Clubului Varadinum Oradea, al cărui membru este din 2018.

    Ionuț a început noul an cu patru fotografii acceptate pentru publicare pe site-ul 1x.com.

„Nu m-am gândit să țin un top al premiilor și acceptărilor. Fotografiile, creațiile artistice nu se exprimă în cifre sau procente. Ar fi o strivire a corolei de minuni a lumii”, opinează el.

De la Medicină la fotografie

Fotografiile

Absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie din Oradea, specializarea Medicină Generală, Ionuț Jarca a ales să se profileze, cel puțin o vreme, pe vânzări de medicamente. Astfel a devenit reprezentant medical, iar timpul îi permite să se dedice celei mai mari pasiuni ale sale – fotografia.

„Am terminat Medicina în 2007, dar nu mi-am dorit să profesez ca medic. Am ales să fiu reprezentant medical. Dacă aș profesa în domeniu, aș alege ceva din zona esteticului, mi-aș alege o specializare care are de-a face cu artisticul. De pildă, chirurgie plastică sau dermatologie. Dar am cochetat dintotdeauna cu imaginea. Mereu am fost atras de imaginea bună și de calitate. De aici, s-a dezvoltat ideea de fotografie. Îmi doream să am propria imagine, pe care să o modelez și să o retușez așa cum îmi place. Am pornit serios spre fotografie în anul 2019, când mi-am dorit să am propria expoziție de fotografie, cu portrete de femei care să arate altfel decât ceea ce văzusem eu”, a spus Ionuț Jarca.

     În vremuri foarte mercantile, în care toată umea încearcă să vândă câte ceva, o emoție, o stare, imaginea proprie etc., Ionuț a ales să rămână sincer. El își transmite sinceritatea și energia prin fotografii minunate. În fiecare dintre ele, Ionuț și-a pus o bucățică din suflet.
Fotografiile

Posibilități infinite

    În 2018, a urmat cursurile Clubului Varadinum din Oradea și de atunci și-a pus toată energia cea bună la treabă, a cunoscut oameni interesanți și a încercat să crescă, atât ca om, cât și ca profesionist.

„Dacă anul trecut mi-am dorit să am propria expoziție de portrete de femei, pe care sper să o organizez la început de februarie, de ziua mea, anul acesta îmi doresc să am propriul studio foto, în care să pot să creez și mai mult. La jumătatea acestei luni voi participa cu lucrări la Salonul pe care Clubul Varadinum îl va organiza, iar apoi îmi pregătesc expoziția personală. Pentru mine fotografia este mai mult decât un hobby, este un mod de viață. Atunci când fotografiez, sunt 100% acolo. Fotografia mă motivează, îmi dă energie și îmi alimentează creativitatea. Prin fotografie, pentru mine, posibilitățile sunt infinite. Pot crea orice și îmi doresc să valorific orice idee”, a mai dezvăluit Ionuț, mulțumind totodată modelelor sale – Lăcri Mărușca, Raluca Miruna Chipurici și Ștefana Goția. Colaborarea cu make-up artistul Lăcrimioara Mărușca a fost de mare success.

Lucrările realizate de Ionuț, cu sprijinul Lăcrimioarei Mărușca, pătrund rapid pe retina, dar și în sufletul privitorilor însetați de povești pline de sensibilitate și de frumos.

„Cu ea am început, iar ea, un make-up artist desăvârșit, a pus tușul și pensula pe toate nebuniile de idei care mi-au trecut prin minte. Avem o grămadă de proiecte împreună. Cele mai reușite și mai greu de realizat au fost și cele mai apreciate de lumea fotografică”, a evaluat Ionuț.

     Este inspirat de tot ce este frumos și creativ, fie că e în studio, fie că este în natură, iar inspirația vine atunci când lucrează mult, mărturisește el, iar satisfacția și bucuria vin din feedback-ul pe care-l are de la oamenii cu care colaborează.

TAGS: